joi, 25 decembrie 2008

Declaraţia ministrului Administraţiei şi Internelor, Gabriel Oprea la videoconferinţa cu prefecţii

Domnilor prefecti, Stimaţi colegi,

După cum am anunţat deja, mandatul pe care mi l-am asumat ca ministru are trei capitole majore: asigurarea ordinii şi a siguranţei publice, continuarea
descentralizării şi aderarea la spaţiul Schengen în 2011
.
Am dorit să avem această primă întâlnire înaintea sărbătorilor de iarnă, pentru a aborda principalele probleme de actualitate ale autorităţilor administraţiei
publice locale, respectiv asigurarea condiţiilor corespunzătoare pentru desfăşurarea normală a activităţilor în această perioadă.
Ca si dumneavoastră am lucrat în administraţie; am fost prefect al capitalei, apoi ministru delegat pentru administraţie. Mulţi dintre dumneavoastră mă
cunosc şi ştiu că tratez problemele cu seriozitate si nu las lucrurile la voia întâmplării.
Urmează o perioadă de vacanţă şi trebuie să ne asigurăm că nu va fi afectată capacitatea de reacţie instituţională a administraţiei publice. Ţin foarte
mult ca sărbătorile din acest an să se desfăşoare în linişte şi în deplină siguranţă pentru cetăţeni.
Ministerul Administraţiei şi Internelor are responsabilităţi majore în domeniul asigurării ordinii publice şi al managementului situaţiilor de urgenţă,
iar autorităţile administraţiei publice locale trebuie să asigure măsurile necesare funcţionării la parametrii normali a serviciilor publice.
Prognoza pentru perioada sărbătorilor prevede o înrăutăţire a condiţiilor meteorologice. De aceea, vă solicit domnilor prefecţi, în calitatea dumneavoastră
de preşedinţi ai comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă, să asiguraţi măsurile organizatorice vizând desfăşurarea în condiţii normale a activităţilor
în unităţile administrativ-teritoriale.
În acest sens, cer ca la nivelul comitetelor judeţene pentru situaţii de urgenţă să fie luate următoarele măsuri:
- Actualizarea planurilor operative de intervenţie;
- Monitorizarea situaţiei meteorologice şi a condiţiilor privind circulaţia pe drumurile publice;
- Asigurarea mijloacelor de intervenţie pentru deblocarea drumurilor judeţene şi comunale, a căilor de acces spre obiectivele de importanţă deosebită, acolo
unde este cazul;
- Asigurarea stocurilor de materiale antiderapante şi a stocurilor de combustibili necesare utilajelor de deszăpezire.
- Pregătirea echipamentelor şi a utilajelor de intervenţie în vederea asigurării normale a alimentării cu apă potabilă a localităţilor.
- Asigurarea funcţionării la parametrii optimi a sistemelor publice centralizate de producere, transport şi distribuţie a energiei termice, în vederea alimentării
cu căldură şi apă caldă menajeră a localităţilor, în condiţii normale.
- luarea măsurilor ce se impun la nivelul operatorilor economici furnizori de utilităţi publice (energie electrică, gaze naturale).
La nivelul comandamentelor judeţene se va realiza comunicarea permanentă între autorităţile administraţiei publice locale şi serviciile publice descentralizate
cu autorităţile administraţiei publice centrale.
Şi în această perioadă, trebuie să funcţioneze un sistem fluent de informare şi comunicare pe relaţia Instituţia Prefectului – Minister pentru cunoaşterea
imediată a situaţiei din judeţe şi adoptarea măsurilor operative necesare.
Toate comitetele judeţene şi locale pentru situaţii de urgenţă trebuie să se afle în stare de operativitate, iar mijloacele de prevenire asupra potenţialelor
pericole să fie funcţionale.
Permanent, în judeţ va fi prezent prefectul sau un subprefect, pentru a putea gestiona situaţiile şi a dispune măsurile operative care se impun.
Vă rog să reevaluaţi necesarul de personal în această perioadă, astfel încât să asigurăm permanenţa necesară la Prefectură. Vreau ca uşa prefecturii să
fie deschisă în această perioadă şi solicit ca 24 din 24 decidenţii din această instituţie să poată fi contactaţi.
În continuare, doresc să fac unele referiri speciale în domeniul ordinii şi siguranţei publice.
Chiar în această dimineaţă am avut o şedinţă cu responsabili din Poliţia Română şi am discutat două probleme de interes imediat: pe de-o parte asigurarea
ordinii şi a siguranţei publice, pe de altă parte, asigurarea siguranţei rutiere, inclusiv eliminarea blocajelor din trafic.
Pentru gestionarea situaţiei operative în perioada sărbătorilor de iarnă am emis Ordinul nr. I/826 din 23.12.2008, prin care am stabilit o serie de măsuri
pentru asigurarea capacităţii operaţionale a structurilor ministerului.
Totodată, am aprobat Planul general de măsuri al ministerului pentru menţinerea climatului de ordine şi siguranţă publică pe timpul sezonului şi sărbătorilor
de iarnă 2008-2009.
În această perioadă, pentru prezervarea climatului de ordine şi siguranţă publică vor acţiona 29.000 de poliţişti, 7.000 de jandarmi, 3.600 de poliţişti
de frontieră şi 1.200 de lucrători din structurile pentru situaţii de urgenţă.
Am în vedere dinamizarea măsurilor de siguranţă publică în locurile publice unde se organizează sărbătorirea Revelionului, precum şi în locurile unde se
vor desfăşura manifestări cultural-sportive cu un număr mare de spectatori.
În acest sens, am transmis responsabililor din Poliţia Română că trebuie sporite imediat efectivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice în aceste
zone.
Pentru evitarea unor evenimente nedorite, solicit structurilor de ordine publică asigurarea respectării stricte a legii privind comercializarea obiectelor
artizanale şi de distracţie fabricate sau confecţionate pe bază de amestecuri pirotehnice. Nu vreau ca în acest an să avem noi cazuri de copii mutilaţi
de aceste petarde.
O atenţie specială trebuie acordată locurilor şi zonelor de mare interes public, din localităţi şi staţiuni montane, unde se va înregistra un flux ridicat
de cetăţeni.
În acest sens, se impune participarea, potrivit competenţelor, la verificarea pensiunilor şi a unităţilor de alimentaţie publică destinate turismului rural
şi a celor din staţiunile montane, împreună cu reprezentanţi ai autorităţilor publice locale şi ai serviciilor descentralizate, cu atribuţii în domeniul
turismului şi protecţiei consumatorului.
Şi în această perioadă se vor efectua controale cu privire la respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor în discoteci, cinematografe, restaurante,
hoteluri, cu aplicarea măsurilor ce se impun, în cazul constatării unor deficienţe.
Dispozitivului rutier instituit trebuie să aibă un caracter permanent, în special în punctele cu risc ridicat de accidente şi la orele cu trafic intens,
în scopul fluidizării circulaţiei şi prevenirii evenimentelor rutiere.
Pe drumurile naţionale avem nevoie, de asemenea, de efective sporite pentru a limita tentaţia unora de a încălca legea şi pentru a preveni, în acest mod,
accidentele rutiere.
Autorităţile administraţiei publice locale vor informa operativ serviciile de circulaţie rutieră din cadrul Inspectoratelor Judeţene de Poliţie asupra evoluţiei
fenomenelor meteorologice care se produc în zona lor de responsabilitate.
Acolo unde condiţiile o impun, se vor institui restricţii de circulaţie, concomitent cu luarea măsurilor de curăţare şi degajare a drumurilor.
Nu în ultimul rând, este necesară pregătirea rezervelor de intervenţie care, în raport cu situaţiile create, să fie în măsură să acţioneze pentru salvarea
vieţii, bunurilor persoanelor şi protecţiei mediului. Avem în vedere suplimentarea, la nevoie, a numărului poliţiştilor şi jandarmilor în judeţele cu potenţial
turistic. De altfel, am transmis responsabililor din Poliţia Română că trebuie sporite imediat efectivele de menţinere a ordinii şi siguranţei publice.
În aceasta perioadă, un număr mare de cetăţeni români care lucrează în străinătate se întorc în ţară pentru a-şi petrecere sărbătorile de iarnă alături
de familie. De asemenea, mulţi români se deplasează în afara ţării, pentru a-şi petrece Crăciunul şi Revelionul în străinătate. Cei 3600 de poliţişti de
frontieră planificaţi pentru supravegherea şi controlul frontierei trebuie să asigure o fluidizare a traficului la capacitate maximă, folosindu-se toate
benzile destinate pentre intrarea şi ieşirea din ţară.
Totodată, se va asigura cooperarea permanentă cu prefecturile, consiliile judeţene şi primăriile pentru soluţionarea operativă a problemelor specifice.
Acestea sunt, pe scurt, măsurile imediate pe care trebuie să le avem în vedere.
Desigur, atribuţiile ce revin autorităţilor judeţene şi locale le cunoaşteţi foarte bine şi ele trebuie îndeplinite.
Apreciez că este important să existe o bună colaborare, atât la nivel local, între forţele de care se dispune, dar şi între judeţele învecinate, pentru
a face faţă mai bine fenomenelor meteorologice de amploare.
Va fi mult de muncă, dar sunt convins că o bună colaborare la nivelul ministerului şi, bineînţeles, o bună colaborare la nivelul Guvernului sunt principalele
atuuri pe care le vom avea în perioada următoare.
Domnilor prefecţi, domnilor subprefecţi, sunt convins că împreună vom reuşi să gestionăm corespunzător situaţia şi să asigurăm cetăţenilor condiţiile normale
de petrecere a sărbătorilor de iarnă.
În acest context, vă urez dumneavoastră şi familiilor, precum şi celor apropiaţi un sincer La mulţi ani !

Emitent: Guvernul Romaniei – Biroul de presa

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Comenteaza acest articol